O mediere de un an și jumătate. Mai mulți mediatori. Doi soți înstrăinați din familia regală română. Un acord privind reședința copilului și nu numai. În iunie 1928, când Curtea de Apel București a pronunțat desfacerea căsătoriei, Principele Carol al României și Principesa Elena a Greciei și Danemarcei erau căsătoriți de 7 ani, iar fiul lor, Mihai, avea 6 ani. De doi ani, Carol Caraiman* locuia în străinătate împreună cu Elena Lupescu, fosta soție a unui ofițer român. După fuga lui Carol la Paris în decembrie 1925, evenimentele se succed. În ianuarie 1926, Parlamentul se reunește pentru a aproba renunțarea lui Carol atât la dreptul său la tron, cât și la „dreptul său de putere părintească”. Articolul 327 al Codului Civil din 1923 prevedea că, în timpul căsătoriei, doar tatăl exercita autoritatea sau puterea părintească. Moartea regelui Ferdinand în 1927 îl propulsează pe noul moștenitor al tronului, prințul Mihai, în atenția generală. Înconjurat de regența compusă din unchiul său, Principele Nicolae, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și Președintele Curții Supreme, Mihai devine regele României, o națiune de 17,4 milioane de locuitori[1], a șasea în topul mondial al principalilor producători de petrol.
Politica românească a vremii părea un joc de puzzle în care jucătorii căutau cu înverșunare piesele lipsă pe care vreun personaj malefic le ascunsese într-un loc imposibil. Marea Criză lovise cu putere regatul, preţurilor produselor agricole scăzuseră masiv, mai multe bănci intraseră în faliment, iar consiliul de regență instituit de Parlament își pierduse autoritatea. Negociator inteligent, Principele Carol și-a impus condițiile de revenire unui guvern care îl privea cu speranță. A urmat detronarea lui Mihai, Carol devenind rege în 1930. Între presiunea opiniei publice asupra lui Carol pentru a se împăca cu Principesa Elena și întoarcerea secretă a celeilalte Elene în România, relația dintre Regele Carol și mama fiului său a continuat să se deterioreze.
Reședința lui Mihai, căruia tatăl său îi conferă titlul de Mare Voievod de Alba-Iulia, educația, sănătatea și, cel mai important, contactul cu mama sa, devin tot atâtea motive de conflict parental. Mihai învățase cu un profesor particular pe tot parcursul școlii primare. Tatăl său preferă o educație incluzivă și avea să creeze o clasă de liceu în Palatul Regal, unde Mihai și alți nouă elevi selectați din diferite pături sociale urmau să învețe cu cei mai buni profesori din țară[2]. Cei doi părinți priveau diferit chestiunile legate de sănătatea copilului, dovadă fiind prezența lui Mihai alături de tatăl său la parada de 10 mai, deși era în convalescență după difterie[3]. Totuși, schimbul de scrisori dintre cei doi părinți, din iulie 1931, reflectă dorința reciprocă de a discuta pe cale amiabilă[4]. În scrisoarea sa, Principesa Elena se referă la educația și viitorul lui Mihai, în timp ce Regele Carol promite că o va informa despre Mihai în timpul absenței ei din țară și este de acord să discute probleme de interes comun la întoarcerea sa, dacă împrejurările urmau să permită acest lucru.
Articolul 283 din Codul civil român din 1923 menționa că, în cazul în care părinții divorțau, indiferent cui erau încredințați copiii, tatăl și mama aveau dreptul de a-i îngriji și datoria de a-i întreține și crește după posibilitățile lor. Cu toate acestea, Statutul Casei Regale îi acorda șefului acesteia, adică Regelui Carol, autoritatea deplină de a lua toate deciziile referitoare la moștenitorul tronului[5]. Carol și Elena dispuneau de putere financiară inegală, statutul lor social era diferit, iar drepturile lor părintești nu erau aceleași, ceea ce limita puterea de negociere a Elenei. Mai mult decât conștient de acest lucru, Regele George al V-lea al Marii Britanii a sfătuit-o pe Principesa Elena, în decembrie 1930, să-și planifice ieșirea din România în condiții acceptabile[7]. La întoarcerea lui Carol în România, Mihai a fost mutat imediat la Palatul Regal, reședința tatălui său[6], în timp ce mamei sale i s-a permis să își vadă fiul în fiecare zi.
Membrii familiei regale din țară și din străinătate au fost solicitați pentru a servi drept mediatori în vederea obținerii unui acord financiar echitabil pentru Principesa Elena și a unui acord parental stabil. Regele Alexandru al Iugoslaviei, soțul surorii lui Carol, Maria, și-a asumat această misiune în mai 1931, probabil în timpul întâlnirii sale cu Carol pe un „vas cu motor pe Dunăre"[8]. Mesajul transmis Principesei Elena pare să fi fost acesta: cu cât ar călători mai mult în străinătate, cu atât mai bine[9].
Principesa Elisabeta, cea mai mare dintre surorile lui Carol, a mediat acordul privat semnat în februarie 1932[10]. Problemele financiare par să fi fost mai puțin complexe decât menținerea relațiilor personale dintre Principesa Elena și Mihai. Principesa a acceptat să locuiască în străinătate, unde urma să primească o alocație anuală prin lista civilă și o sumă forfetară pentru a-și cumpăra o locuință. Lui Mihai i s-a permis să o viziteze timp de 6 săptămâni în fiecare an. Principesa Elena sa avea dreptul de a veni în România maximum patru luni pe an, dar sosirile și plecările sale trebuiau să fie aprobate de rege. Acest lucru avea să aducă multă incertitudine: prima ședere a Principesei în România după acordul din februarie a fost întreruptă după 5 săptămâni, când a trebuit să părăsească țara.
Clauza privind vacanța de 6 săptămâni în străinătate a fost testată în luna septembrie a aceluiași an, când Mihai a plecat la Londra pentru a-și petrece vacanța împreună cu mama sa[11]. Carol interzisese publicitatea legată de călătoria Marelui Voievod Mihai în străinătate, misiune imposibilă pentru mama unui copil celebru în țara în care libertatea presei fusese consfințită în 1695. În plus, cei doi părinți aveau abordări foarte diferite cu privire la modul în care ar trebui să fie îmbrăcat un copil de 11 ani. Tatăl prefera pantalonii scurți, în timp ce mama, o femeie elegantă, considera că Mihai era destul de mare pentru a purta pantaloni lungi. După o invitație la ceai la Palatul Buckingham, în care Mihai purtase pantaloni lungi, regele, supărat, a anulat vacanța lui Mihai în străinătate. Disperată că-și va pierde fiul, Principesa Elena a acordat un interviu ziarului Daily Mail în încercarea de a obține sprijinul opiniei publice britanice. A urmat un val de articole împotriva lui Carol în toată presa europeană.
De ce un incident minor a provocat o asemenea mânie și o acțiune atât de rapidă? Cercetările arată că decidenții mânioși sunt nerăbdători să ia decizii și nu analizează cu atenție consecințele acțiunilor lor. Mânia este asociată cu un sentiment de certitudine și cu optimismul pe care acești decidenți îl au cu privire la viitor. Orice emoție, inclusiv mânia, implică un declanșator, senzații corporale, o percepție a sensului și o tendință de acțiune. Nu putem decât să speculăm că, pe lângă faptul că ordinele sale nu fuseseră respectate, pantalonii lungi ar fi putut avea o altă semnificație pentru Carol. Un moștenitor al tronului în pantaloni scurți rămâne un copil aflat în vacanță cu mama sa. Dar acest moștenitor al tronului fusese rege al României cu doar câțiva ani înainte.
Carol iubea uniformele și paradele militare, desena el însuși uniforme și le purta cu regularitate. Chiar și trei ani mai târziu, fotografiile făcute în timpul excursiei școlare a clasei palatine prin centrul României îi înfățișează pe Mihai și pe colegii săi de clasă purtând pantalonii scurți ai uniformei de cercetaș[12]. La evenimentele oficiale din timpul aceleiași excursii școlare, cum ar fi distribuirea de ajutoare la Petroșani, Mihai purta pantaloni lungi albi, sacou și o beretă de culoare închisă. Pantalonii lungi ai lui Mihai ar fi putut transforma o invitație privată la ceai cu regele Marii Britanii, înrudit atât cu Carol, cât și cu mama fiului său, într-o întâlnire oficială. Ori, Carol era acum regele României și, după cum notează istoricul Simona Preda, părea hotărât să o țină pe Principesa Elena departe de viața publică[13].
Acordul din februarie privind responsabilitatea părintească s-a dovedit astfel a fi nefuncțional. Prevederile sale nu erau pe deplin clare și nu acopereau toate aspectele care contau pentru părți. De aceea, acordul a fost modificat la 1 noiembrie 1932, iar de data aceasta mediatorul[14] a fost chiar Iuliu Maniu, prim-ministrul României.
Conform prevederilor revizuite[15], Principesa Elena putea veni în România, cu consimțământul regelui și al guvernului. Acordul includea o condiție: în cazul în care Principesa Elena ar fi petrecut mai puțin de șase luni pe an în țară, avea dreptul de a-l primi în vizită pe Mihai, timp de două luni, în Elveția. Vizitele în alte țări trebuiau aprobate de rege și de guvern. În practică, Mihai își va vizita mama două luni pe an, la reședința acesteia din Florența.
De ce acest acord revizuit a rezistat cu mai mult sau mai puțin succes, după cum notează biograful Regelui Mihai, Ivor Porter[16]? În primul rând, de data aceasta, medierea a implicat un actor mai degrabă imparțial. Prim-ministrul României, Iuliu Maniu, avea reputația unui om principial. El salutase întoarcerea Principelui Carol în România, dar, în același timp, insistase ca acesta să-și reia căsătoria cu Principesa Elena. Semnătura sa pe acordul din noiembrie a adus cu sine garanția guvernului român în privința executării acordului, la fel cum astăzi tribunalul conferă forță executorie unui acord la care s-a ajuns cu ajutorul unui mediator. În al doilea rând, condiția inclusă în acord a rezolvat dilema Regelui Carol. Regele era hotărât să oprească fluxul de știri negative generate de vizitele Principesei în țară și o dorea departe de România. Prin respectarea condiției, Principesa Elena își asigura relațiile personale cu fiul său în timpul lunilor de vară. Ea avea să se întoarcă în România în calitate de regină-mamă abia după abdicarea lui Carol, în 1940, în favoarea fiului său Mihai, atunci în vârstă de 19 ani.
Post Scriptum. Participanții la medierea descrisă aici nu au putut sau nu au dorit să se întâlnească în persoană. Mediatorii au discutat separat cu fiecare participant sau cu avocații acestora. Medierea de tip navetă între părți se practică în mod curent în relațiile internaționale, iar uneori și în medierea locală, între vecini aflați în conflict. Astăzi, participanții la medierea famililă se întâlnesc în cabinetul mediatorului. Mediatorii citați mai-sus nu au fost nici total independenți, nici total neutri după standardele actuale, dar toți s-au bazat pe confidențialitate – principiul care face posibilă orice mediere.
Post Post Scriptum. În august 1944, tânărul rege Mihai a demis guvernul pro-german și a adus România în tabăra Aliaților. Regele Mihai s-a opus ascensiunii comuniștilor la putere, dar trei ani mai târziu, guvernul controlat de sovietici l-a forțat să abdice. Regele și regina-mamă au fost nevoiți să părăsească România și au dus o viață modestă în exil. După căderea Cortinei de Fier, pe fondul conflictelor politice interne, Regele Mihai a vizitat de mai multe ori România și și-a folosit influența pentru a accelera aderarea țării la NATO și la UE. A murit la 96 de ani la locuința sa din Elveția și a fost înmormântat în România cu funeralii naționale. Carol s-a căsătorit cu Elena Lupescu în 1947 și a murit în 1953, la Estoril, pe Riviera portugheză.
Photo: Marele Voievod Mihai (al treilea din stânga) în 1933 la Monumentul Eroului Necunoscut împreună cu colegii din Clasa Palatină. https://clasapalatina.wordpress.com/2015/04/11/un-print-prin-tara-lui-ion-conea-excursiile-in-imagini/
*Numele de familie purtat de Principele Carol după renunțarea la tron.
[2] https://clasapalatina.wordpress.com/intrebari-frecvente/
[3] Simona Preda, Regina-mamă Elena. Mariajul și despărțirea de Carol al II-lea, Corint Books, 2018, p. 169; https://romania.europalibera.org/a/regina-elena/31527838.html
[4] Simona Preda, idem, pp. 176-177
[5] Idem, p. 152
[6] Idem, p. 196
[7] Ivor Porter, Michael of Romania – The King and the Country, Sutton Publishing, 2005, p.37
[8] http://royalmusingsblogspotcom.blogspot.com/2011/05/helen-carol-to-reconcile-report.html
[9] Ivor Porter, idem, p. 38.
[10] Idem, p. 39
[11] Idem, p. 39; Simona Preda, p. 184
[12] https://clasapalatina.wordpress.com/2014/05/24/cum-invata-a-si-cunoaste-tara-maria-sa-mihai-prof-ion-conea-ed-cartea-romaneasca-1936/
[13] Simona Preda, idem, p. 165
[14] Ivor Porter, idem p. 41; https://ioanscurtu.ro/de-la-sustinere-la-confruntare-iuliu-maniu-carol-al-ii-lea/
[15] Simona Preda, idem, pp. 195-197
[16] Ivor Porter, idem, p. 41
Comments