Discuția în cadrul medierii este o cale rapidă, flexibilă și mai puțin costisitoare decât calea judiciară, potrivit Laviniei Olimid, mediator familial la Bruxelles.
Luni a început săptamâna medierii la Bruxelles care va ocupa spațiul public cu numeroase ateliere pentru specialiști și cu prezentarea medierii ca mijloc alternativ de rezolvare a conflictelor. Se va discuta și proiectul de reformă a medierii, a cărui votare va avea loc cel mai probabil în decembrie 2017, potrivit ministrului Justiției. Reforma își propune să definească termenul de « mediere », să extindă medierea la persoanele juridice de drept public, să atribuie un rol mai activ mediatorului și, mai ales, să orienteze cu predilecție părțile spre mediere pentru soluționarea litigiilor lor. NEXUS Traduction&Conseil i-a adresat câteva întrebări doamnei Lavinia OLIMID, mediator familial agreat în Belgia, pentru a percepe mai bine atât profesia de mediator, cât și subtilitățile ei procedurale.
Medierea este o tendință la modă în societatea occidentală, iar Belgia încurajează orientarea părților spre moduri alternative de reglementare a conflictelor (mediere, conciliere, arbitraj). În speță, legislatorul belgian a creat chiar o obligație pentru judecător de a informa părțile despre posibilitatea soluționării prin moduri alternative a conflictelor de tip familial. Ce fel de conflicte anume pot fi soluționate prin mediere?
Cele mai frecvente conflicte care ajung în mediere sunt cele generate de separarea sau divorțul părinților. În Belgia, divorțul din culpă a fost desființat în 2007, iar procedura de divorț a devenit aproape automată, transferând aspectele emoționale ale conflictului conjugal asupra deciziilor privind copiii. Stabilirea domiciliului copiilor și a timpului pe care îl vor petrece aceștia cu fiecare părinte, precum și exercitarea autorității părintești generează conflictele cele mai frecvente care ajung în mediere, fie în mod voluntar, fie printr-o hotărâre judecătorească. Se include aici și stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor lor.
În marea majoritate a situațiilor, autoritatea părintească se exercită împreună de către cei doi părinți, adică alegerea școlii la care vor merge copiii, a activităților extrașcolare, a religiei copiilor, deciziile privind călătoriile în străinătate, asistența medicală, consultarea unui psiholog pentru copii etc. Negocierea acestor decizii se poate face prin mediere, atunci când părinții au dificultăți de a ajunge la un punct de vedere comun. Partajul bunurilor comune și succesiunile cu litigii se pretează, de asemenea, rezolvării prin mediere.
De altfel, problemele relaționale în cadrul familiei în sens larg (de exemplu, relațiile bunicilor cu nepoții în situații tensionate între părinți și bunici) sau al familiei recompuse pot fi și ele aduse în mediere familială.
Din ce motiv cetățeanul ar trebui sa se adreseze mai curând mediatorului decât să aleagă procedura judiciară din start?
Aș spune ca mediatorul are mai mult timp la dispoziție decât un judecător. Într-o ședință de o oră și jumătate, participanții au timp să discute în prezența unui mediator pregătit să îi asculte și să îi ajute să identifice interesele care stau la baza pozițiilor lor. În timpul unei ședințe de mediere ies la iveală emoții, neînțelegeri și nevoi neexprimate până atunci care vor fi ascultate și clarificate.
Medierea nu este însă recomandată în toate situațiile. Conflictul extrem, însoțit de violență, creează un dezechilibru prea mare între participanți pentru ca o reală negociere să poată avea loc. În aceste situații și nu numai, oamenii preferă ca o persoană învestită cu autoritate să tranșeze diferendul lor.
Care este avantajul pentru cetățean de a solutiona litigiul grație unui mediator familial agreat sau se poate adresa și unui mediator care nu este agreat?
Diferența este foarte simplă: un acord de mediere la care s-a ajuns cu ajutorul unui mediator agreat de Comisia federală pentru mediere poate fi omologat ca atare de către tribunal, dacă el nu aduce atingere legii și ordinii publice și interesului superior al copilului. Un exemplu de acord care nu va fi omologat ar fi acela în care unul din părinți ar renunța la primirea contribuției alimentare pentru copii în schimbul obținerii autorității părintești exclusive. După ce judecătorul omologhează acordul, consfințind astfel înțelegerea părților, acordul de mediere capătă forță executorie, adică forța unei hotărâri judecătorești.
Soluționarea litigiilor prin tribunal a devenit o poveste fără sfârșit și poate dura ani de zile. Dacă este sa fie aleasă opțiunea medierii, câte ședințe sunt necesare pentru a ajunge la un acord în cadrul medierii familiale, știind că ministrul justiției Koen Geens ne informează că o mediere ar dura « 83 de zile » potrivit informațiilor de pe pagina sa?
Totul depinde de cât de pregătiți sunt participanții pentru a ajunge la un acord. Medierea se poate termina în trei ședințe, dar poate dura și șase ședințe, și mai mult. Ședintele se mediere se pot ține la fiecare două săptamâni sau în funcție de dorințele participanților. De obicei, la finalul medierii, se semnează un acord de mediere, adică o convenție care reia punct cu punct toate înțelegerile la care participanții au ajuns pe parcursul ședințelor de mediere.
Lucrați alături și în colaborare cu judecători, avocați, notari, dar prin ce se deosebește de fapt profesia dvs de profesiile de tip juridic?
Pregătirea mediatorului include și o componentă juridică pentru că, la cererea participanților, acordurile găsite în timpul ședințelor de mediere se transpun în convenții formale. Dar mediatorul nu poate tranșa litigiul, nici consilia participanții din punct de vedere juridic pentru că astfel și-ar pierde neutralitatea. De aceea, participanții recurg la un consilier juridic sau la un avocat pentru consultații individuale pe durata medierii. Spre deosebire de aceste profesii juridice, mediatorul este multiparțial, adică percepe mai multe puncte de vedere și susține fiecare participant pentru a găsi împreună cu celălalt o soluție realistă la situația conflictuală.
Pe site-ul ministrului belgian al justitiei, Koen Geens, putem citi că modernizarea justitiei belgiene continuă și că se preconizează transformarea rolului pe care mediatorul îl are în cadrul medierii, spre un rol mai activ, cu posibilitatea de a face sugestii părților. Cum credeți că va influența această trasformare misiunea mediatorului?
În materie familială, în Belgia se practică o mediere de tip facilitativ, mediatorul stabilește cadrul rezolvării conflictelor, simplul fapt al existenței unui terț neutru binevoitor fiind o premiză a calmării conflictului. Există situații conflictuale în care participanții cer o mediere de tip evaluativ care se practică de către unii mediatori, în special în domeniul comercial. Chiar și atunci când este prescrisă de către un judecător, medierea rămane deocamdată un proces voluntar, este forța și, în acelați timp, slăbiciunea acestui proces. De aceea, minima cooperare a participanților (de dragul copiilor, de exemplu) este esențială; daca unul dintre participanți simte că i se impune o soluție, el poate renunța la mediere imediat.
Având în vedere încrederea pe care părtile o acordă mediatorului, ce reguli de deontologie ghidează misiunea de mediator familial în Belgia și cine face aceste reguli?
Codul de buna conduită elaborat de Comisia federală de mediere cuprinde prevederi referitoare la independența și neutralitatea mediatorului, confidențialitatea dosarului de mediere și obligația păstrării secretului profesional. Mediatorul nu poate fi chemat ca martor în justiție, iar informațiile furnizate în cadrul procesului de mediere sunt confidențiale, deci ele nu pot fi utilizate ca probe în cazul unui eventual proces. Chiar dacă una din părți ar dori să le folosească, asemenea informații nu sunt admise de către judecător.
Aveți un background de profesor universitar la ASE Bucuresti și prin urmare obiceiul contactului cu studenții, pe ton pedagogic, bănuiesc. Care a fost schimbarea cea mai mare pe care a trebuit sa o faceți pentru a deveni, din profesor, mediator?
Am învățat sa vorbesc mai puțin și să ascult mai mult. În mediere ne aflăm cu toții pe poziții de egalitate, mediatorul este expertul procesului de mediere, iar participanții cunosc cel mai bine ceea ce se întâmplă în viețile lor. Dar când aflu de o tehnică nouă de prevenire sau de rezolvare a conflictelor, o răspândesc pe LinkedIn.
Cum definiți un mediator bun?
Cred că un mediator bun este acela care caută și amplifică resursele participanților pentru a găsi soluții la situația conflictuală în care sunt. Cred că acordul la care au ajuns părinții în ceea ce privește timpul pe care îl petrece copilul cu fiecare dintre ei are mai multe șanse de a fi respectat decât dacă este impus de o persoana terță, oricâtă autoritate ar avea aceasta.
Răspunsuri la întrebări despre mediere pentru CartierEuropean.com în 2017.
Comments